2 noiembrie 2017

Despre Gala

Gala Tineretului din România este un eveniment care își propune sărecunoască meritele tuturor celor implicați în proiecte și inițiative cu și pentru tineri din România. Acest eveniment este inițiat și organizat de Ministerul Tineretului și Sportului.

Am plăcerea de a deschide porțile Galei Tineretului din România, ediția a VII-a.

În fiecare an Ministerul Tineretului și Sportului își propune să premieze, prin intermediul Galei Tineretului din România, contribuția celor mai importanți actori cu preocupări în domeniul tineretului: societatea civilă, instituții ale statului, sectorul privat. Astfel, cele mai bune, mai creative și eficiente proiecte înscrise în acestă competiție, vor fi structurate în zece secțiuni, jurizate de specialiști și premiate într-un cadru festiv.

Gala Tineretului este așadar o sinteză anuală a activității de tineret, desfășurată la nivel național, de către toți actorii implicați în domeniu, un mod de evaluare, promovare și recunoaștere a intereselor, performanțelor și valorilor noastre comune, prin care dorim să marcăm șansele tinerilor din România.

Multitudinea participanților, calitatea proiectelor, precum și plaja largă de preocupari din edițiile precedente, continuă să demonstreze că domeniul tineretului necesită pe lângă abordarea multidisciplinară și o conlucrare amplă și concertată între autorități și societatea civilă; majoritatea rezultatelor concretizate în urma proiectelor adresate tinerilor constituie un model de acțiune și solidaritate și totodată, în acest moment, o posibilă soluție pentru depășirea crizei pandemice în care ne aflăm.

În numele echipei de organizare și a întregului colectiv al Ministerului Tineretului și Sportuluivă doresc mult succes !

Kacsó-Doboly Izabella Mária

Secretar de Stat