Anca Denisa Petrache

aca denisa petrache

 

 

Anca este director al Direcţiei Învățare pe Tot Parcursul Vieții din cadrul  Direcției Generale Învățământ Secundar Superior și Educație Permanentă, absolventă a Facultății de Litere a Universității din București și doctor în filologie al aceleiași universități.

 Cu o activitate didactică de peste 25 de ani și  cu o experiență de peste 12 ani în administrația centrală, Anca are expertiză în management educațional, elaborare și monitorizare de politici publice, management de proiect, formare continuă, literație, evaluare programe, proiecte, comunicare, media, curriculum, excelență în educație; organizare de manifestări ştiinţifice în domeniul comunicării, al limbii şi literaturii române şi universale; coordonare şi monitorizare a  unor activităţi de instruire şi formare în domeniile comunicării, limbii şi literaturii române/universale, la nivel naţional şi internaţional, destinate atât elevilor, cât şi profesorilor.

A fost manager proiect FSE- Metode inovative în formarea personalului didactic pentru dezvoltarea abilităţilor de viaţă ale elevilor) și Managementul  situațiilor de criză la nivelul unității școlare și este expert în evaluare de proiecte.

 

 


Această intrare a fost publicată în . Pune legătura în semnele de carte.