Andra este o persoană curioasă din fire, pasionată de educație sub toate formele și mai ales în toate contextele formal, nonformal și informal. În prezent coodonează departamentul care se ocupă de comunicare, promovare, diseminare și exploatare a rezultatelor programului Erasmus+, în cadrul ANPCDEFP – Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale. “Transformăm România prin învățare” este în același timp atât viziunea agenției în care activează, cât și un motto asumat personal. Andra crede în voluntariat și în studiul în altă țară pe care le consideră esențiale în dezvoltarea personală și profesională.