Proiect: Concursul Național de Fotografie pentru Tineret FOTOGEOGRAFICA
Aplicant: Casa de Cultură a Studenților București
Timp de peste două decenii, Fotogeograca a devenit o instituție care descoperă tineri pasionați fotografie, dintre care mulți devin artiști fotografi de clasă. După cum există loturi naționale pentru disciplinele sportive și loturile elevilor olimpici, în cadrul acestui program s-au creat loturi de exploratori cu obiectivul foto. Talentul lor a făcut posibilă publicarea unor articole despre natura sălbatică, specii remarcabile, peisaje surprinzătoare, farmecul încă puțin alterat al satului de munte.
FOTOGEOGRAFICA este un proiect educativ îndrăzneţ, care prezintă, într-o viziune aparte, valorile culturale şi reperele istorice şi naturale ale României. Participanţii, tineri cu diverse pregătiri, precum cele din domeniile ştiinţelor naturii şi tehnice, istorie, jurnalism şi nu numai, pasionaţi de artă fotogracă, descoperă şi construiesc împreună o invitaţie pentru călătorie şi cunoaştere, un mesaj pentru păstrarea şi conservarea acestui tezaur naţional” . www.fotogeografica.ro
Mișcarea-fenomen Fotogeografica, a Casei de Cultură a Studenților din București, este un concurs anual de fotografie, deschis mai ales tineretului, care s-a completat cu publicații, expediții de teren și o permanentă interogație despre rolul acestui gen. Standardul a crescut an de an. Premianții Fotogeografica au devenit ulterior profesioniști respectați, cu trofee în competiții prestigioase internaționale, au ilustrat publicații și albume, au făcut expoziții personale. Imaginile lor sunt nu numai un document ci și un îndemn. Patrimoniul natural este o parte importantă din identitatea noastră și o moștenire ce obligă.