Proiect: Stil de viață sănătos, mod de educație și dezvoltare personală
Aplicant: Asociația PROEDUSAN Bistrita
Acest proiect a plecat de la o problemă identificată de societate pe plan mondial, mai exact creșterea numărului adolescenţilor și copiilor supraponderali. Copiii și adoleșcenții obezi pot avea experiența consecințelor imediate asupra sănătății. Unele dintre acestea sunt psihosociale. Copiii și adolescenții obezi sunt ținte ale discriminării sociale timpurii, sistematice.
Obiectivul general al proiectului a fost promovarea și sprijinirea dezvoltării în rândul tinerilor a respectului pentru sănătate, respectiv a creșterii gradului de informare cu privire la educația pentru timpul liber, care include componente axiologice de natură culturală, artistică, turistică, socială, sportivă. Încă de la prima activitate tinerii au format grupe mixte, având răbdare cu tinerii speciali care s-au prezentat în cinci minute, sau care au participat activ la antrenamente de autoapărare, lecții de înot pentru prima dată. Am văzut, timp de 5 zile, cât au durat activităţile proiectului, lacrimile de bucurie ale părinţilor, care și-au însoţit zilnic copii speciali și, nu în ultimul rînd, implicarea, ajutorul și respectul acordat acestor copii de către ceilalti tineri participanţi la proiect.