Irina Cios

Din noiembrie 2014 este director al Administrației Fondului Cultural Național. 1999 – 2014 director al Centrului Internațional pentru Artă Contemporană București. Din 2007 este lector invitat la Universitatea Națională de Artă, București. A organizat importante evenimente de artă vizuală în parteneriat cu instituții românesti și internaționale. Co-autor la Dicționarul de Artă, forme, technici şi stiluri[…]

Gina Apolzan

Gina Apolzan este specialist în Dezvoltarea Adolescentilor si Tinerilor în cadrul UNICEF. Absolventă a Facultătii de Psihologie și Știinte ale Educatiei, Universitatea din Bucuresti, cu un master in educație integrată la aceeași facultate, Gina Apolzan are o experiență de peste 15 ani cu și pentru societatea civilă și cunostințe vaste despre sectorul ONG din România.[…]

Sonia Pavelescu

Sonia Pavelescu, 38 de ani, consilier juridic,  coodonator  departament de comunicare, promovare- purtător de cuvânt al Municipiului Bacău,  evaluator şi coordonator proiecte de tineret  cu finanţare nerambursabilă de la bugetul local al Municipiului Bacău, responsabil proiecte UNICEF din partea Municipiului Bacău.  Anterior activităţii în cadrul administraţiei publice locale, a activat 10 ani în mass-media.  Pe[…]

Dani Orza

Daniel este în prezent președinte al Federatiei Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret din Maramureș, trainer și voluntar, fiind implicat în diverse proiecte și programe de voluntariat. În restul timpului este director executiv al unei agentii de marketing digital (Wise Company), agentie care adună specialiști atât în zona de marketing online cât și în cea de web[…]

Sorin Chiriță

Sorin este un tânăr masterand în domeniul logisticii industriale, fiind o fire deschisă și comunicativă, acesta preferă munca în echipă. Ambițios, pragmatic și hotărât, Sorin consideră că perseverența stă la baza tuturor reușitelor.  

Cristian Andrei Cojocaru

Cristian Andrei Cojocaru este director general în cadrul Ministerului Tineretului și Sportului și are o experiență de 27 de ani în domeniul activității de tineret. Are expertiză în politici publice de tineret, inițiază și coordonează proiecte de tineret de nivel național. Din anul 2007 face parte din Enciclopedia personalităților din România a publicației ”Who is[…]

Adrian Marius Rindunica

Domnul Adrian Marius Rîndunică este Secretar de Stat în cadrul Ministerului Muncii și Justiției Sociale.

Anca Denisa Petrache

    Anca este director al Direcţiei Învățare pe Tot Parcursul Vieții din cadrul  Direcției Generale Învățământ Secundar Superior și Educație Permanentă, absolventă a Facultății de Litere a Universității din București și doctor în filologie al aceleiași universități.  Cu o activitate didactică de peste 25 de ani și  cu o experiență de peste 12 ani[…]

Florentina Loloiu

Florentina Loloiu este, în prezent, Coordonatorul Galei Societăţii Civile, cel mai amplu proiect care promovează și premiază activitatea sectorului asociativ din România și a portalului de știri – galasocietatiicivile.ro. Lucrează în echipa de organizare încă din anul 2006, iar de-a lungul celor 12 ani de experiență a fost implicată, în calitate de PR Officer, coordonator[…]

Vlad Dumitrescu

Crearea de spații de învățare autentice, cu sens. Asta propune Vlad de mai bine de 17 ani. Facilitarea acestor contexte vine „la pachet” cu expertiză în domenii precum: formare (training), consultanță și dezvoltare organizațională, administrare de grant, scriere de proiecte și fundraising, management și evaluare de proiecte, management de evenimente-concept pe temele principale de interes[…]